Raport către Walt Whitman. Poeme LGBT+

by Răzvan Andrei

 Poezia, prin însăși natura sa, încalcă granițele și tinde să pună sub semnul întrebării ori să contrazică de-a dreptul edictele marii orânduiri. Și nimeni nu împinge limitele societății mai bine decât oamenii gay, în special artiștii gay. Plasată într-un peisaj urban deseori inospitalier, poezia acestui volum spune o poveste puternică și inubliabilă. Răzvan a scris-o cu gândul la tine, iar poeziile lui au propriul mod de-a întinde o mână, de a îmbrățișa, dar și de a vindeca și de-a împinge înainte. 

– Sorin Despot

 Poezia. Sau, spune Răzvan Andrei, „ceva capabil să vă întoarcă mațele pe dos“. Vizionar, pragmatic și exasperat: „urletul meu e ca ciripitul unui canar în vid“.  Fie și așa, pe linia Maginot a legatului whitmanian-pasolinian-ginsbergian, poemul gay (LGBTQ+) rezistă, eficient & de o splendoare inalterabilă. Aici, în „francizele infernului“. Într-o Românie atinsă de lepră mentală, sifilis politic, analfabetism, unde (pesemne) nici nu va mai șoca: „Umblăm la senzorii transcendenței ca pe sub fustele unei fete mari/ Ca pe sub blugii unui twink gâfâind pe un scrânciob din Parcul Circului“. Rămâne să ne bucure pe noi, the happy few, un poem erudit & (auto)ironic & biografist & galvanizant ca Raport către Walt Whitman: îl scrie exemplar Răzvan Andrei, „un tip la locul lui, lăsându-se/ Mușcat submisiv de dinții lui Karl Lagerfeld“. 

– Ștefan Manasia

Imprint: OMG Publishing House / Mega Printing Office
Published: 2022
ISBN: 9786069549834
Length: 113 pages
Dimensions: 11 x 18 cm
Price: 35 RON
Cover: Silvia Olteanu

About the author

 Răzvan Andrei (n. 7 august 1981, Galați) este poet, pictor, traducător și redactor de carte. De-a lungul timpului, a scris pentru Adevărul literar și artistic, România literară, Luceafărul, Idei în dialog, Scena 9 și Poesis internațional.  A citit versuri la Institutul Blecher, Nepotu’ lui Thoreau, Nocturnele de poezie ARCEN, Poezia e la Bistrița, FILIT și Lit out loud. A mai publicat Jazz pentru iguane și alte poeme (BrumaR, 2018; Curtea Veche Publishing, 2019). Proiectul volumului de față a câștigat, în 2020, locul I la secțiunea „Poezie“ în cadrul Burselor și rezidențelor de creație literară Fundația Cărturești.