Vârstele subversiunii

by Adrian Mureșan

Precum în cazul colegilor săi de promoție universitară (Adriana Stan, Alex Goldiș, Cosmin Borza, Claudiu Turcuș), cu care întreține o relație de solidaritate stimulativă, și în cel al lui Adrian Mureșan sunt vizibile (la apogeu în cartea de față) reale calități pentru cercetare în critica și istoria literară, dintre care minuțiozitatea documentării, loialitateea față de subiect (aici, N. Steinhardt), ingeniozitatea ideatică, apetitul pentru identificarea de familii de spirite (și, în general, pentru categorii și topuri), plăcerea în a antrena comparații (convingătoare, aș sublinia) și plasticitatea în a scrie (care, în ce îl privește, este mai mere o tentativă de a seduce cititorul).

– Sanda Cordoș

Avem, în demersul lui Adrian Mureșan, cea mai bună monografie dedicată lui N. Steinhardt până acum, a cărei miză polemică implicită constă în a demonstra că autorul Jurnalului fericirii nu e un personaj neînseriabil, coborât din eterul scriitorilor teologi, ci un gânditor modern, perfect situabil în epoca lui. Efortul de contextualizare a memorialistului, a criticului și chiar a teoreticianului literar îl scoate definitiv pe Steinhardt din zona eseisticii – de care receptarea anterioară a fost atât de afectată – și îl restituie istoriei literaturii.

– Alex Goldiș

Se spune că o monografie completă și solidă descurajează pentru multă vreme tentativele similare. Iată însă că doar aproximativ un deceniu desparte cartea lui George Ardeleanu N. Steinhardt și paradoxurile libertății, devenită clasică și referință obligatorie, de noua sinteză admirabilă închinată marelui gânditor român, semnată de Adrian Mureșan: Vârstele subversiunii. Examinând opera lui Steinhardt prin prisma caracterului ei intens-polemic, această lucrare, provenită dintr-o teză de doctorat, ne oferă până la urmă – dincolo de ambiții monografice – un „nou Steinhardt”, nuanțat, sclipitor și foarte apropiat de noi.

– Mihai Zamfir

Este vizibil pentru oricine parcurge această lucrare că în spatele ei se află un efort imens și un parcurs dificil. Adrian Mureșan s-a pus bine la punct cu ceea ce se numește stadiul cercetării în domeniu (un domeniu destul de vast), stadiu pe care a înțeles să-l valorifice critic, plasându-se într-o bună tradiție a reflexivității intelectuale. El realizează prin studiul său acel tablou coerent de care era absolută nevoie, propunând totodată o viziune, o perspectivă. Lucrarea de față realizează cea mai complexă și cea mai sistematică analiză a eseisticii și criticii literare și/sau culturale steinhardtiene.

– George Ardeleanu

Imprint: OMG Publishing House / Mega Printing Office
Published: 2020
ISBN: 9786069510315
Length: 476 pages
Dimensions: 17 x 24 cm
Price: 60 RON
Design/Cover: Sebastian Big/Veronica Ștefăneț

About the author

Adrian Mureșan s-a născut pe 24 septembrie 1982, la Cluj-Napoca. Este eseist, critic literar şi profesor de literatură română. A urmat cursurile Facultăţii de Litere, secţia Română-Franceză, şi programul masteral „Literatura română: modernitate şi context european”, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. Doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti, cu calificativul „excelent” (summa cum laude).

Publică cronici, eseuri, recenzii în reviste culturale sau de specialitate: Observator culturalDilema vecheViaţa RomâneascăSteauaTransilvania, etc., şi proză pe platforma lapunkt.roUltimele apariţii (în volume colective): Prezentul comunismului: memorie culturală şi abordări istoriografice, Editura Ratio et Revelatio, Oradea, 2016; Studii de literatură română recentă: Teme şi motive literare în proza scurtă, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2016; Memorialistica românească: între documentul istoric şi obiectul estetic, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2017. Ediţii îngrijite: N. Steinhardt, Opere 16. Călătoria unui fiu risipitor. Eseu romanţat asupra neizbânzii, Polirom – Mănăstirea Rohia, Iaşi, 2013.

By the same author:

N. Steinhardt, Opere 16. Călătoria unui fiu risipitor. Eseu romanțat asupra neizbânzii, Editura Polirom – Mănăstire Rohia, Iași, 2013.